Executarea în Belgia a unei hotărâri pronuntate de o instanță din România

Dupa aderarea la Uniunea Europeană, România aplică Regulamentul nr.44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială cu statele membre al e Uniunii Europene. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din data de 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială cuprinde norme privind executarea într-un alt stat membru. Acesta a intrat în vigoare la 1 martie 2002 şi simplifică procedura de declarare a hotărârii judecătoreşti străine ca fiind executorie, faţă de Convenţia de la Bruxelles din 1968, pe care o înlocuieşte. Regulamentul este de aplicabilitate directă. În sensul prezentului regulament, „hotărâre” înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentință, ordonanță sau mandat de executare, precum și stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată. In relația dintre România și Belgia, Regulamentul nr.44/2001 din 22 decembrie 2000, inlocuiește Convenția între R.S. Romqnia și Regatul belgiei privind recunoașterea hotărârilor judecătorești în materia obligațiilor de întreținere, făcută la București la 30 octombrie 1979. În cazul hotărârilor judecătorești pronuntate în România și pentru care se solicită recunoașterea sau ăncuviințarea executării intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, competnța de a emite certificatul prevăzut în anexa V din Regulamentul nr.44/2001, aparține, potrivit prevederilor art.44 din același regulament, primei instațe. In cazul in care, executarea privește un act autentic, executoriu potrivit legii romane, competența de a emite certificatul prevăzut în anexa VI din acelasi regulament apaține judecatoriei în a cărei circumscripție se află emitentul actului, conform art.57 din Regulamentul nr.44/2001. Regulamentul stabileşte următoarele reguli: • Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru şi care sunt executorii în statul respectiv pot fi executate într-un alt stat membru, după declararea acestora ca fiind executorii în celălalt stat (sau înregistrate în Regatul Unit), prin depunerea unei cereri prezentate de orice persoană care are un interes în această problemă; • Cererea este adresată instanţei a cărei competenţă de jurisdicţie teritorială este determinată de domiciliul părţii împotriva căreia se urmăreşte executarea sau de locul de executare; • Declaraţia privind capacitatea executorie a hotărârii trebuie emisă în urma realizării anumitor formalităţi şi trebuie trimisă o notificare celeilalte părţi, care o poate contesta doar în instanţă; O hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială. O hotărâre nu este recunoscută: 1. dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat; 2. dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-o manieră care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă; 3. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru solicitat; 4. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți întro cauză având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat. Cererea se depune la instanța sau la autoritatea competentă indicată în lista din anexa II. Instanța competent la care poate fi depusă cererea în Belgia, este ”tribunal de peremiere instance”.Competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare. Modalitățile de depunere a cererii se determină conform legislației statului membru solicitat. Reclamantul trebuie să-și aleagă un domiciliu în raza teritorială a instanței sesizate. Cu toate acestea, dacă legislația statului membru solicitat nu prevede alegerea unui domiciliu, reclamantul desemnează un mandatar ad litem. Cererii ii vor fi atasate o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia. Partea care solicită încuviințarea executării unei hotărâri trebuie să prezinte, de asemenea, certificatul conform anexei V la prezentul Regulament. În cazul neprezentării certificatului conform anexei V la prezentul Regulament, instanța sau autoritatea competentă poate să fiexeze un termen pentru prezentarea acestuia sau să accepte un document echivalent sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informatii, să se diepensesze de prezentarea acestui document. La cererea instneței competente, se prezintă traducererea documantelor. Traducerea este certificata de o persoana autorizata în acest sens intr-unul dintre statele membre. Hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 53, fără. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această fază a procedurii, formula apărări. Hotărârea privind cererea de încuviințare a executării este adusă de îndată la cunoștința reclamantului în conformitate cu procedura prevăzută de legislația statului membru solicitat. Hotărârea de încuviințare a executării este notificată sau comunicată părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată părții în cauză. Oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării. Acțiunea se introduce, în cazul Belgiei, la ”tribunal de peremiere instance”. Acțiunea este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu se înfățișează în fața instanței sesizate cu acțiunea intentată de reclamant, se aplică dispozițiile articolului 26 alineatele (2) - (4) chiar și în cazul în care partea împotriva căreia se solicită executarea nu are domiciliul întrunul dintre statele membre. Conform prevederilor art. 26 din Regulament Instanța este obligată să suspende acțiunea până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens. Acțiunea împotriva hotărârii de încuviințare a executării se introduce în termen de o lună de la data comunicării acesteia. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul pentru depunerea acțiunii este de două luni și începe să curgă de la data comunicării care a fost efectuată fie persoanei respective, fie la domiciliul acesteia. Acest termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță. Hoatararea pronuntata cu privire la acțiune poate fi atacată în Belgia doar cu recurs în anulare. Instanța se pronunță în termen scurt. Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la art.44, 43 din Regulament, poate, la cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, să suspende acțiunea, dacaă hotărârea străină face, ăn statul membru de origine, obiectul unei căi de atac ordinare sau daca termenul pentru introducerea unei astfel de acțiuni nu a expirat încă. În cazul în care o hotărâre trebuie să fie recunoscută în conformitate cu prezentul regulament, nimic nu îl împiedică pe reclamant să solicite aplicarea măsurilor provizorii și de conservare prevăzute de legea statului membru solicitat, fără să fie necesar să fie încuviințatăexecutarea hotărârii respective în temeiul articolului 41. Hotărârea de încuviințare a executării determină autorizarea luării oricăror măsuri de conservare. Pe durata termenului de atac, prevăzut la articolul 43 alineatul 5, împotriva hotărârii de încuviințare a executării și până la pronunțarea unei hotărâri în cazul acestei acțiuni nu se poate proceda decât la aplicarea de măsuri unor conservare a bunurilor părții împotriva căreia se solicită executarea. În scopul institurii sechestrul asigurător este necesară autorizaţia judecătorului însărcinat cu sechestrul (articolul 1413 din Codul judiciar). Autorizaţia poate fi solicitată printr-o cerere ex parte (articolul 1417 din Codul judiciar). Pentru punerea sub sechestru a bunurilor imobile, este întotdeauna necesară în orice caz o cerere separată. Judecătorul însărcinat cu sechestrul pronunţă o hotărâre în termen de maxim opt zile de la depunerea cererii (articolul 1418 din Codul judiciar). Acesta poate hotărî să respingă cererea reclamantului sau să o aprobe, în totalitate sau în parte. Hotărârea judecătorului însărcinat cu sechestrul trebuie notificată debitorului. Hotărârea este transmisă unui executor judecătoresc, care ia apoi măsurile necesare pentru a o notifica. Există o singură excepţie importantă de la această regulă în care autorizaţia judecătorului însărcinat cu sechestrul nu este necesară: fiecare hotărâre constituie o autorizaţie de a impune sechestrul asigurător în aplicarea sentinţelor pronunţate (articolul 1414 din Codul judiciar). De asemenea, trebuie să fie o situaţie de urgenţă. Hotărârea trebuie pur şi simplu înmânată unui executor judecătoresc, care va lua măsurile necesare pentru punerea sub sechestru a bunurilor. Sechestrul asigurător poate fi transformat în sechestru pentru executarea unei hotărâri (articolele 1489 până la 1493 din Codul judiciar). Hotărârea străină prin care se dispune plata unor penalități cu titlu cominatoriu este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de instanțe din statul membru de origine.