Homosexualitatea - impediment în perfectarea unei adopţii. Posibilă încălcare a Convenţiei prin aplicarea unui tratament discriminatoriu

Partea I

Cauza FRETTÉ c. FRANCE –cererea nr. 36515/97

Circumstanţele cauzei

În octombrie 1991, petentul a început efectuarea demersurilor pentru adoptarea unui copil. În cadrul anchetei sociale desfaşurate de direcţia socială privind protecţia copilului şi a sănătăţii din Paris, a avut loc o primă întâlnire între aplicant şi un psiholog al acestui organism. În cursul acestei întâlniri, petentul şi-a dezvăluit homosexualitatea. În cererea adresată ulterior Curţii, petentul a precizat că în cadrul acelei întâlniri a fost invitat în mod neîndoielnic, să abandoneze procedura privind adoptarea unui copil.

Prin decizia din 3 mai 1993, cererea petentului a fost respinsă de serviciul de protecţie socială din Paris, decizia sprijinindu-se în cea mai mare parte pe raportul întocmit în data de 2 martie 1993, având urmatorul continut: “Domnul Frette apare ca fiind un om sensibil, atent, grijuliu cu alţii. Povesteşte cu multă sinceritatea şi simplitate despre viaţa sa afectivă şi homosexualitatea sa. Ne-a vorbit despre mai multe relaţii care i-au marcat viaţa, printre care şi de un priteten care a decedat, fiind de altfel, tutore secundar al fiului acestuia. (…)

Spiritul său umanist şi altruist l-au determinat să-şi îndrepte atenţia către problemele existente în Lumea a Treia. În acest sens, el sponsorizeaza doi copii tibetani, inclusiv un sugar.Vorbeste cu foarte multă înţelepciune de băiatul al cărui tutore este. Deşi nu are vreo obligaţie legală faţă de acesta, asa cum confirma şi bunica băiatului, el se implică cu foarte multă afecţiune şi responsabilitate în educaţia acestuia.

Domnul Frette are în vederea posibilitatea de a adopta înca din 1985. El este conştient însă că, homosexualitatea sa poate reprezenta un impediement, având în vederea percepţia comunităţii faţă de această minoritate.Pentru el, alegerile facute în viaţa sa afectivă şi sexuală nu au afectat cu nimic dorinţa de a creşte şi de a educa un copil. Pe de altă parte, precizeză că demersul său nu reprezintă un manifest ci o dorinţă personală.

Din 1985, precizează că a întâlnit multi bărbaţi gay ce au copii şi chiar a luat în calcul ideea de a avea un copil cu un prieten. Aceast plan a eşuat însă, din cauza lipsei de maturitate a ambelor părţi. Cu toate aceste, acest prieten este încă interesat de dorinţa domnului Frette de a adopta un copil şi chiar şi-a luat angajamentul de a reprezenta pentru copil o imagine feminină.

Motivul pentru care domnul Frette doreşte să adopte este acela de a-i transmite afecţiunea sa şi o educaţie aleasă. Primordial pentru el este a iubi si a se ocupa de un copil, actul în sine de adopţie având doar relevanţă socială şi juridică.

Domnul Frette se bucură de toată susţinerea prietenilor săi, însă se pare că membrii familiei sale, fie nu sunt bine informaţi, fie sunt reticenţi faţă de acest proiect. Deşi dorinţa sa de a avea un copil este una reală, în cursul vizitei noastre la domiciliul său, domnul Frette nu a dat impresia ca ar fi pregatit din toate punctele de vedere pentru a îngriji un copil, având în vedere condiţiile în care locuieşte. El a precizat că va lua în calcul posibilitatea de a-si schimba domiciliul.

La întrebarea privind modul în care vede posibilitatea de a creşte un copil ca şi părinte singur, petentul a considerat că nu trebuie să răspundă acum, întrucât răspunsul la astfel de întrebări le va găsi pe parcurs, aşa cum va trebui să răspundă copilului pe care-l va adopta cu privire la homosexualitatea sa şi la absenţa unei mame adoptive.

Domnul Frette este conştient de importanţa de a dezvălui copilului originea sa, iar pe de altă parte specifică faptul că, manifestă o atitudine de toleranţă faţă de femeile care-şi dau copiii spre adopţie.

De asemenea, precizează că nu are în vedere anumite caracteristici pe care ar trebui să le aibă copilul pe care îl va adopta. Cu toate acestea are dorinţa de adopta un copil cât mai mic şi cu precădere din Coreea sau Vietnam.

Deşi în aparenţă un copil ar putea fi, probabil fericit, alături de domnul Frette, faptul că acesta este un bărbat gay celibatar, îi permite oare să asigure un mediu propice dezvoltării unui copil?”

Faţă de această decizie domnul Frette a formulat un recurs graţios ce a fost respins, iar ulterior a atacat hotărârea cu recurs la Curtea administrativă din Paris. Prin hotărârea din 25 ianuarie 1995, instanţa a anulat decizia, cu următoarea motivare:

Principala motivare în respingerea cererii privind încuviinţarea adopţiei a constat în absenţa unei figuri materne constante şi în dificultatea pe care a manifestat-o domnul Frette în procesul de prefigurarea a modificărilor ce vor interveni în viaţa sa odată cu adoptarea unui copil. În ceea ce priveşte primul motiv, apreciaza instanta administrativă din Paris, că celibatul nu poate constitui, conform legislaţiei în vigoare, el singur un motiv pentru respingerea cererii. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv, instanţa sesizată constată că la dosar nu există suficiente date care sa susţină o astfel de concluzie.

De asemenea, instanţa reţine faptul că în memoriul ce însoţeşte decizia de respingerea a cererii de adopţie, serviciul social a invocat homosexualitatea domnului Frette deşi, în acelaşi timp admite că această situaţie de fapt nu poate justifica un refuz decât dacă este însoţit de un comportament prejudiciabil pentru educaţia copilului.

Instanta reţine faptul că, în raportul de evaluare se indica existenţa laturii umanitare a petentului şi a posibilităţii de a acorda o educaţie solidă, asistenţii sociali întebându-se exclusiv, dacă particularitatea privind viaţa personală a domnului Frette este compatibilă cu adoptarea unui copil, că vice-consulul Franţei la Londra a evidenţiat calităţile pedagogice ale domnului Frette, manifestate atât în viaţa sa privată cât şi în viaţa personală, şi că medicul psihiatru nu a identificat niciun obstacol de ordin psihologic în raport cu dorinţa domnului Frette de a adopta.

Hotărărea a fost atacată cu apel, iar prin decizia din 9 octombrie 1996, Consiliul de Stat a anulat-o, statuând în ceea ce privşte fondul, după cum urmează:

Având în vedere că, prin decizia din 3 mai 1993, menţinută în cadrul recursului graţios în data de 15 octombrie 1993, Preşedintele Consiliului din Paris a respins cererea motivând că, deşi alegereile privind viaţa privată trebuie respectate, acestea ar putea prezenta riscuri serioase pentru dezvoltarea normală a copilului, că reiese din probele existente la dosar şi mai ales din informaţiile adunate în timpul efectuării anchetei că, deşi a dat dovada de un dezvoltat caracter umanitar şi de calităţi educaţionale, nu există condiţii de trai propice şi că nu sunt suficiente garanţii cu privire la dezvoltarea emotională şi psihologică a unui copil, prin urmare, este greşită anularea deciziei de respingere a incuviinţării adopţiei.


Cu privire la presupusa încălcare a articolelor 8 si 14 din Convenţie

Atătând că respingerea cererii sale de încuviinţarea a dopţiei a fost întemeiată în primul rând pe orientarea sa sexuala, petentul susţine că o astfel de decizie, pronunţată în condiţiile în care legislaţia în vigoare în Franţa permite unui părinte celibatar să adopte un copil, duce la excluderea, pe criterii privind orientarea sexuală, a unei întregi categorii de persoane, de la exercitarea dreptului pivind adoptarea unui copil, fără a se avea în vedere calităţile umanitarea sau educative ale acestora.

Având în vedere cauza Salgueiro da Silva Moutac. Portugal, n 33290-96, CEDH 1999-IX, reclamnatul consideră oportun să-şi întemeieze cererea pe tarâmul art. 8 şi al art.14 din Convenţi.
Potrivit prevederilor art.14 din Convenţie: “Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Potrivit prevederilor art.8 din Convenţie: “1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admisă ingerinţa unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
Potrivit jurisprudenţei Curţii, articolul 14 din Convenţie completează celelalte dispoziţii normative ale Convenţiei şi ale Protocoalelor sale. Acest articol nu are o existenţă independentă, fiind doar o garanţie a “exerciţiului drepturilor şi a libertăţilor” protejate prin Convenţie.

Recunoscând în acelaşi timp că, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie nu include dreptul unui celibatar de a adopta un copil, petentul susţine că respingerea cererii sale a încălcat dreptul său la respectarea vieţii private, fiind vorba despre o discriminare bazată pe orientarea sexuală. El a precizat că singura modalitate în care ar putea fi rasturnată această concluzie ar fi aceea de a arata că respingerea cererii sale a fost cauzată de alte criterii de evaluare, criterii care fiind aplicate atat persoanelor heterosexuale cât şi homosexuale, ar fi dus la aceeaşi soluţie.(...)

Daca decizia iniţială a fost motivată pe o evidentă nepregatire a sa pentru a face faţă schimbărilor ce vor interveni odată cu responsabilitatea de a îngriji un copil şi pe de altă parte, de absenţa unui model matern în viaţa viitorului copil adoptat, reclamantul indică faptul că, aceste motive nu au fost reiterate în deciziile ulterioare, şi mai mult Curtea administrativă din Paris a considerat că nu există în informaţiile cuprinse în cadrul anchetei suficiente probe care să sprijine primul motiv indicat. Mai mult, a considerat că acesta este o perifrază ce nu poate constitui în nicio circumstanţă unic motiv pentru respingerea cererii. Faţă de argumentul Guvernului, potrivit căruia respingerea cererii a fost impusă de interesul copilului, trebuie specificat în primul rând că, procedura adopţiei nu viza în acea fază o persoană anume ci se referea la orice copil ce ar fi putut fi adoptat. În consecinţă, excluderea unui celibatar homosexual de la exercitarea dreptului de a adopta un copil, motivat de interesul oricărui copil ce ar avea nevoie de părinţi adoptivi, arată clar diferenţa de tratament bazată pe orientarea sexuală.

Reamintim că, aşa cum a statuat Curtea şi în cauza Smith şi Gredz c. Regatului Unit, cererea 33985/96 si cererea 33986/96, orientarea sexuală este “un aspect dintre cele mai intime ale vieţii private”. Petiţionarul a susţinut că aproape orice tratament diferenţiat pe motive de orientare sexuală constituie o ingerinţă în viaţa privată a unui homosexual, deoarece necesită o alegere între negarea orientării sexuale sau a fi privat de anumite drepturi.

Potrivit Gurvernului, dimpotrivă, litigiul nu este în domeniul de aplicare al Convenţiei. În fapt, articolul 8 al Convenţiei nu garantează aspiraţiile, încă neconcretizate, de a avea o viaţă de familie. Refuzul de a acorda unei persoane o autorizaţie preliminară pentru o eventuală adopţie, nu este o decizie care să intervină în sfera vieţii private a persoanei respective, si prin urmare nu intră în sfera de aplicare a articolului 8 al Convenţiei. În situaţia în care respectarea vieţii private trebuie să includă, de asemenea, într-o oarecare măsură, dreptul persoanelor de a stabili şi dezvolta relaţii cu alţii (Niemietz împotriva Germaniei, hotărârea din 16 decembrie 1992) dreptul de a adopta nu figureaza ca atare între drepturile garantate de Convenţie (Di Lazzaro c. Italiei, cererea nr. 31924/96). (…)
Guvernul subliniază faptul că ceea ce solicită petentul, nu reprezintă recunoşterea sau protecţia unui drept ce protejează viaţa sa privată, ci recunoaşterea unui simplu potenţial de a deveni părinte adoptiv.

Faţă de motivele privind respingerea cererii, Guvernul constată că, nici decizia din 3 mai 1993, care este motivată pe lipsa unei figuri materne constante în viaţa copilului, şi pe lipsa de pregătire efectivă a viitorului tată de a face faţă schimbarilor imediate ce vor avea loc în viaţa sa, şi nici cea din 15 octombrie 1993, care se referă doar la stilul său de viaţă, nu conţine nici cel mai mic indiciu că acestea au fost pronunţate raportat la orientarea sexuală a domnului Frette.(…)
Acelaşi raţionament trebuie aplicat şi faţă de hotărârea Consiliului de Stat şi cea a Curţii administrative din Paris care sunt contrarii. Nu trebuie să existe dubii cu privire la expresia “stilul de viaţă”, întrucât aceasta în mod clar nu vizează doar orientarea sexuală a petentului ci, în egală măsură priveşte, orice aspect sau circumstanţă care lasă să se înţeleagă că nu este pregătit pentru a îngriji un copil în bune condiţii, pe plan familial, educativ şi psihologic. În consecinţă, Guvernul consideră că art.8 nu este incident în speţă. Prin urmare nu există o atingerea adusă nici faţă de articolul 14, întrucât acesta nu are o existentă de sine stătătoare.

Curtea a afirmat, în mod repetat că, articolul 14 din Conveţie este incident în cazurile în care prejudiciul produs vizează un drept protejat prin Convenţie (Sindicatul naţional al poliţiei belgiene c.Belgia, hotararea din 27 octombrie 1976), ori ca măsura criticată se referă la exercitarea unui drept garantat de Conveţie (Schmidt et Dahlström c. Suède, hotărârea din 6 februarie1976). Pentru a fi incidente prevederile art.14 din Convenţie este necesar ca circumstanţele speţei să implice încălcarea unuia sau mai multor drepturi garantate prin Convenţie.(…)
Curtea reaminteşte că, Convenţia nu apără ca atare, dreptul la contractarea unei adopţii (X c.Belgia si Ţările de Jos, hotărârea nr.6482/74). Prin urmare, protejarea dreptului la o familie, vizează situaţia concretă a existenţei acestei familii, iar nu simpla dorinţă de a întemeia o familie (hotărârea Marckx c. Belgia, 13 iunie 1979 si Abdulaziz, Cabales si Balkandali c. Regatului Unit).

În speţă, respingerea cererii petentului, nu ar putea fi considerată ea însăşi ca aducând atingere libertăţii acestuia de a-şi dezvolta personalitatea sau felul în care îşi trăieşte viaţa personală, şi în special, alegerile privind viaţa sa sexuală.(…)

Cu toate acestea, dreptul francez, permite oricărei persoane, femeie sau bărbat, să formuleze cerere de adopţie, sub unica condiţie de a obţine acordul Statului şi al copilului. Ori, reclamantul afirmă că autorităţile franceze i-au respins cererea doar din cauza orientării sexuale. Daca afirmatie este una adevărată, atunci suntem în prezenţa unui tratament inechitabil acordat unei persone, cauzat de orientarea sa sexuală, situaţie de fapt care este incidentă, fără doar şi poate prevederilor art. 14 din Convenţie.

Curtea trebuie, să constate dacă, aşa cum susţine reclamantul, orientarea sa sexuală declarată a avut un caracter decisive asupra deciziei autorităţilor franceze de a-i respinge cererea. Curtea constată faptul că, atât autorităţile franceze juridice cât şi cele administrative, au motivate refuzul lor de a încuviinţa cererea, pe “stilul de viaţă“ al reclamantului, fără a mentiona vreodată în mod expres despre homosexualitatea acestuia.

Conform jurisprudenţei Curţii, o diferenţiere este o discriminare în sensul articolului 14, daca îi lipseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică, dacă prin aceasta nu se urmăreşte un scop legitim, sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (cauza Karlheinz Schmidt c. Germaniei).(…)

Reclamnatul arată că privind interesul copilului sub aspectul prejudecăţilor de care s-ar putea lovi acesta în societate, nu poate constitui un argument pertinent pentru respingerea cererii sale, si mai mult, copilul va învăţa să se apare în faţa acestor prejudecăţi cu ajutorul părinţilor adoptivi, al educatorilor şi al apropiaţilor.
De asemenea, reclamantul menţionează că nu există în societatea democrată niciun consens cu privire la necesitatea de a exclude de la efectuarea adopţiei, persoanele celibatare şi homosexuale. În Canada orice entitate federală permite adoptarea de către o persoană celibatară, a unui copil, şi nicio entitate nu exlude de la exercitarea acestui drept, o persoană ce are orientări homosexuale. Legislaţia unui singur stat dintre Statele Unite ale Americii exclude în mod expres exercitarea acestui drept de către o persoană cu orientări homosexuale, fiind vorba de Florida. Dintre Statele Membre ale Consiliului European, cea mai mare parte permite efectuarea adopţiei de către un celibatar, chiar dacă pentru această situaţie se prevăd condiţii speciale. În efectuarea acestui studiu reclamantul a constatat că numai în două ţări, Franţa şi Suedia, jurisprudenţa a stabilit o astfel de excludere a unui celibatar homosexual de la perfectarea unei adopţii. Printre altele, a subliniat că o comisie guvernamentală suedeză a recomandat în ianuarie 2001, abrogarea legislaţiei care exclude homosexualii de la încheierea unei adopţii, interdicţie ce a fost intrudusă printr-o hotărâre a Curţii administrative în 1993.

Reclamantul a încheiat prin a concluziona că, Consiliul de Stat a încălcat prevederile art. 14 coroborate cu cele ale art.8 din Convenţie.(…)
Guvernul subliniză încă odată că refuzul încuviinţării adopţiei de către autorităţile de stat franceze nu a avut la bază orientărea sexuală a reclamantului şi în argumentare face trimitere la motivele exprese indicate în cele doua decizii de respingere primate de petent.

Chiar şi în situaţia în care refuzul încuviinţării adopţiei este cauzat de homosexualitatea petentului aceata nu va putea fi considerată o discriminare atât timp cât este motivată de interesul excusiv al copilului. În acest domeniu în mod deosebit, “dreptul copilului marchează limita”.(…)

Problema posibilităţii dezvoltării normale a unui copil adoptat de o persoană celibatară care-şi declară homosexualitate, generează încă atât în cadrul societăţii democrate cât şi în rândul specialiştilor, opinii divergente.
Nu există un consens cu privire la acest aspect între Statele Membre ale Consiliului Europei. În prezent, doar Ţările de Jos, au legiferat recent posibiliattea a două persoane de acelaşi sex de a se căsători de a adopta şi de a creşte împreună un copil. De altefel subliniază Guvernul că există situaţii în care Statele Membre motivate de interesul superior al copilului nu permit efectuarea adopţiei de persoane celibatare.

Absenţa consensului în ceea ce priveşte posibilitatea unui celibatar homosexual de a adopta un copil lasă Statelor Membre o marjă importantă de apreciare, faţă de care Curtea nu poate interveni pentru a tranşa în manieră univocă acestă problemă delicată.(…)

Curtea reţine că, decizia pronunţată în cauză este în mod determinant bazată pe homosexualitatea acestuia. Dacă autorităţile competente au indicat în mod egal şi alte circumstanţe, acestea ocupă totuşi un loc secundar. Potrivit Curţii, nu există motive de îndoială că decizia de respingere a fost întemeiată pe un scop legitim: protejarea sănătăţii şi a drepturilor copilului.(...)

Statele Membre permit o anumită marjă în apreciarea necesităţii de aplicare a unui tratament diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de circumstanţele concrete. Limitele între care poate varia această marjă de apreciere variază în funcţie de circumstanţe, domeniu şi de context; prezenţa sau absenţa unui numitor comun al sistemelor juridice ale Statelor contractante poate constitui un factor pertinent din acest punct de vedere (hotărârea Peteovic şi Rosmussen c.Danemarca).(...)

Chiar dacă majoritatea Statelor Membre nu prevăd explicit excluderea homosexualilor de la posibilitatea efectuarii unei adopţii, când aceasta este permisă celibatarilor, în ordinea juridică şi socială a acestora există opinii divergente cu privire la această problemă. Curtea apreciază că este normal ca autorităţile statale care sunt implicate într-un astfel de proces să dispună de o marjă de aprecierea în funcţie de interesele sociale. Fiind în legătură directă şi permanentă cu mediul sociel, autorităţile naţionale sunt în principiu mai bine poziţionate decât o instanţă de jurisdicţie internaţională, pentru a evalua contextul local. (...)

Aşa cum a arătat şi Guvernul sunt implicate în cauză atât interesele concurente ale reclamantului cât şi a copiilor ce ar putea fi adoptaţi. Simplu fapt că, pe parcursul parcurgerii procedurii prealabile în vederea încuviinţării adopţiei nu este avut în vedere un copil anume, nu înseamană că lipseşte un interes concurent. Adopţia înseamnă a da o familie unui copil, iar nu a da un copil unei familii, iar Statul trebuie să vegheze ca persoana aleasă ca adoptator să fie cea care să-i poată oferi, pe toate planurile, condiţii de dezvoltare cât mai favorabile. Curtea reaminteşte, că din acest punct de vedere, odată stabilită o legătură între copil şi părinte, o importanţă specială va trebui dată interesului superior al copilului, interes care potrivit naturii sale poate fi mai important decat cel al părintelui (hotărârea E.P.c.Italiei).

Comunitatea ştiinţifică, în special psihiatrii, psihologii şi medicii pediatri au opinii divergente cu privire la problemele expuse. La acestea se adaugă divergenţele fundamentale între opinia publică naţională şi cea întâlnită pe plan internaţional, cu privire la această problemă şi faptul că există o mare discrepanţă între numărul copiilor puşi spre adopţie şi numărul cererilor.(...)

În aceste condiţii, autorităţile naţionale, în special Consiliul de Stat, în mod legitim au considerat că dreptul de a adopta, pe care reclamanta l-a invocat in conformitatea cu articolul 343-1 din Codul civil, a fost limitată de interesele legitime ale copiilor disponibili pentru adopţie, fără a aduce atingere aspiraţiilor legitime ale reclamantului şi fără a pune sub semnul întrebării opţiunile sale personale. Ţinând cont de marja largă de apreciere lăsată statelor, precum şi de necesitatea de a proteja interesele copiilor pentru a atinge echilibrul dorit, refuzul de aprobare nu a încălcat principiul proporţionalităţii.(...)

Pe scurt, Curtea a concluzionat că, motivarea Guvernului apare ca fiind obiectivă şi rezonabilă, iar diferenţa de tratament nu este discriminatorie in sensul art.14 din Convenţie.