Condițiile de admisibilitate ale întrebării prealabile-Partea III

Stadiul procedurii în cadrul unui litigiu naţional la care se poate formula cererea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile


Decizia privind etapa din proces în care se poate trimite o întrebare prealabilă, depinde numai de instanţa naţională, care este singura ce cunoaşte starea de fapt din dosarul aflat pe rol, argumenele părţilor şi ceilalţi factori ce ţin de eficienţa şi economia procedurii (C-14/86, Pretore di Salo c. Persoane necunoscute (1987)). În cauza Fratelli Pardini Spa c. Ministero del Commercio (Hotărârea Curții din 21 aprilie 1988, paragraful 21), s-a arătat că esențial este ca procedura să nu se fi încheiat deja. În cauza Politia c. Ministero del Finanze dello Stato (Hotărârea Curții din 14 decembrie 1971), interogata fiind asupra acestui aspect, Curtea Europeană de Justiţie consideră că nu are competenţă pentru a se pronunţa asupra momentului din procedură ales de instanţă naţională pentru a trimite cererea.
Părţile din proces, inclusiv procurorul, nu pot cere sau obliga instanţa să solicite o hotărâre preliminară şi nici să stabilescă momentul în care trebuie formulată, întrucât textul art. 234 din TCE include şi libertatea de a alege momentul în care se face trimiterea, indiferent de stadiul procedurii. Cu toate acestea, instanţa naţională nu are o libertate nelimitată în alegerea momentului. Dacă trimiterea se face la primele termene ale procedurii, fără ca instanţa să se lămurească cu privire la starea de fapt şi de drept naţional, nu se va afla în posesia datelor necesare pentru formularea întrebărilor şi va induce Curţii o incertitudine cu privire la modul în care hotărârea preliminară este de natură să ajute la soluţionarea litigiului naţional. În aceste condiţii există riscul ca trimiterea să fie tratată ca o simplă cerere ipotetică de exprimare a unei opinii, la care Curtea nu va răspunde. Pe de altă parte, stabilirea corectă a stării de fapt şi de drept naţional presupune administrarea de probe, ceea ce înseamnă că momentul procedural al trimiterii s-ar situa cel puţin după administrarea probelor, înainte de concluziile pe fond, care ar urma să fie puse de către părţi după repunerea pe rol a cauzei ca urmare a pronunţării hotărârii Curţii.ciatat din Tudorel Ștefan, Beatrice Andreșan-Grigoriu-Drept comunitar-Ed. CH Beck, București 2007, pp.265-266)
Interogată cu privire la stadiul procedurii la care se formulează cererea şi conţinutul cererii pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare în cauzele reunite Irish Creamery Milk c. Guvernul Republicii Irlanda, Curtea a hotărât:
Potrivit art. 177 din Tratatul CEE, decizia la ce stadiu al procedurii, aflate în curs în faţa sa, o instanţă naţională ar trebui să trimită o întrebare preliminară, constituie o chestiune ce intră sub incidenţa puterii de apreciere a instanţe naţionale-Hotărârea Curții din 10 martie 1981,Cauzele reunite 36,71/80.
În speţa, doua societăţi irlandeze de producători agricoli au introdus acţiuni împotriva Guvernului irlandez în faţa Înaltei Curţi, în scopul constatării incompatibilităţii taxei cu dreptul comunitar. Considerând că principala problemă în aceste acţiuni priveşte interpretarea dispoziţiilor comunitare, instanţa naţională a decis să trimită o întrebare Curţii fără a examina în prealabil divergenţele dintre părţi cu privire la chestiunile de fapt, în special în ceea ce priveşte funcţionarea şi efectele taxei. Întrucât Guvernul irlandez a susţinut că o cerere adresată Curţii este prematură la acest stadiu al procedurii, Înalta Curte a inclus în ordonanţa de trimitere o primă întrebare privind interpretarea articolului 177 din Tratatul CEE: „Constituie decizia Înaltei Curţi, de a trimite Curţii Europene, la acest stadiu al procedurii, conform art.177 din Tratatul CEE, întrebarea formulată la punctul 2, o exercitare corectă de către Inalta Curte a puterii sale de apreciere în sensul articoluluimenţionat?”
Curtea a apreciat că, decizia istanţei naţionale cu privire la momentul formulării unei cereri în temeiul art. 177 din Tratatul CEE trebuie să fie dictată de considerente de economie şi utilitate procedurală, a căror apreciere îi revine acestei instanţe. Răspunsul la prima întrebare care a fost adresată trebuie, prin urmare, să fie că potrivit articolului 177, decizia la ce stadiu al procedurii, aflate în curs în faţa sa, o instanţă naţionlă ar trebui să trimită o întrebare Curţii de Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, aflate în curs în faţă sa, o instanţă naţională ar trebui să trimită o întrebare Curţii de Justiţie , pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare constituie o chestiune ce intră sub incidenţa puterii de apreciere a instaţei naţionale.
O situație aparte a fost întâlnită în cauza Ourdia Djabali împotriva Caisse d’Allocations Familiales de l’Essonne#, când după trimiterea întrebării prealabile, cauza pendinte în fața instanței naționale a rămas fără obiect, ca urmare a faptului că pretențiile reclamantei au fost integral satisfăcute, astfel că “un răspuns din partea Curții la întrebarea trimisă nu ar prezenta nicio utilitate pentru Tribunalul pentru Cauze de Securiatate Socială Evry”.